pentru ca asa sunt eu.

Bai frate, eu cred ca destinul si toate fiintele mistice care au grija de viata mea imi ascund toate fazele tari. Ceea ce e ceva dubios si dureros de frustrant. Si e al naibii de enervant. Nu cred ca exista faza la care sa fiu si eu... pe faza. Suna aiurea, nu? Pai chiar asa e.
Spre exemplu, zice ceva Andreea, toata clasa "Fraaatee... mamaaa... bah esti nebun? Doamne..." si alte astea. Eu... "Ce? Ce?! Ceee?!?! Ce-a zis mah?". De fiecare data.
Spune cineva o gluma - eu "huh?". Toata lumea rade, eu sunt inca foarte confuza, stau si gandesc mama ei de gluma. Toata lumea tace, incep si eu sa rad. Cel mai probabil zgomotos, ca sa fie cat mai penibil si sa fac rahatu' praf.
De fapt, lasa glumele, da-le naibii. Eu nici macar un cutremur de 5 grade nu simt frate. Daaar, daca stau sa ma gandesc mai bine, aici am o scuza. Una rezonabila. Ascultam muzica la casti si eram pe val, ce mama lui de cutremur. Evident ca nu l-am simtit. Eram pe val. E logic, nu? Pai nu e asta o scuza rezonabila? Pai e.

Si totusi, ar fi trebuit sa ma obisnuiesc cu asta. Pentru ca asa sunt eu. Aiurita si imprastiata, dar voi tot ma iubiti. Este? :)